Într-un decor perfect alb, fără urme de gri, ce seamănă cu recuzita unei piese a cărei acţiuni se petrece în Rai, stau doi bărbaţi întinşi pe nori cam nesiguri. Primul, după toate aparenţele trecut de treizeci de ani, deşi vârsta nu mai are importanţă aici, pântecos şi cu un cap rotund "împodobit" cu două fălci rumene între care stă un nas mare şi rotund peste care se joacă doi ochi mici negri deasupra cărora tronează un început de calviţie, toate dându-i o înfăţişare de călugăr franciscan fabricant de coniac, stă cu o expresie de automulţumire şi citeşte dintr-o carte de rugăciuni lăsând să se audă din când în când un mormăit de aprobare. Al doilea, un tânăr firav cu faţa ovală şi puţin palidă, un nas sculptat şi doi ochi mari de culoare albastru-verde în care se întrezăreşte o sclipire insinuantă pare cuprins de nelinişte fiind gata să izbucnească în orice moment. Are lângă el o carte deschisă, aşezată cu faţa în jos ce prezintă istoria ciudată a trei fraţi.
În cele din urmă tânărul rupse tăcerea:
- Mai poţi? strigă aruncând o privire în care se citea dezgust amestecat cu milă.
- Ce? întrebă celălalt nedumerit.
- Mai poţi să trăieşti aşa?
- Aşa cum?
- În starea asta de letargie, de plictiseală, de moarte.
Cu o înfăţişare calmă ”bătrânul” îi răspunse:
- Păi, dragul meu, de asta am şi ajuns aici, ca să ne relaxăm. Sper că nu începi iar cu scopul existenţei şi pentru care ne aflăm noi aici.
- Tu chiar nu vrei mai mult? întrebă tânărul parcă rugându-l. Asta e tot ce-ai vrut de la viaţă? Să te relaxezi? Nu-ţi trece prin cap nimic care să te deosebească de o moluscă? Raiul e pentru tine doar un loc de făcut siesta?
- Termină cu blasfemiile. Mulţumeşte-te cu ce ţi se dă şi nu cârti, altfel o să fi pedepsit, răspunse "bonomul” cu o iritare crescândă. Numai cărţile alea sunt de vină. Ţi-am spus că sunt unealta Diavolului care încearcă să ne piardă.
- Eu cred că de fapt încearcă să ne facă bine, răspunse tânărul cu un zâmbet aproape imperceptibil.
- Numai blasfemii scoţi pe gură, sări celălalt speriat. Cred că devine din ce în ce mai clar că locul tău nu e aici.
În timp ce dialogul lor se aprindea, totul în jurul lor începu să capete o tentă de roşu care animă locul şi-i dădu un aspect mai viu. La un moment dat discuţia fu întreruptă de apariţia unui bărbat îmbrăcat în straie viu colorate, cu părul alb şi un zâmbet ce ţi se picura în suflet. Cel mai în vârstă sări îngrozit:
- Tu, aici?!
Nou-venitul răspunse fără ca zâmbetul să-i dispară ba chiar sporindu-i:
- Mi-a propus Domnul să facem schimb de „posturi” pentru o vreme. Se plictisea îngrozitor şi s-a gândit că poate reuşesc eu să anim puţin locul.
- Doamne!!! S-a întors lumea cu susul în jos, răspunse celălalt începând să tremure.
- Hm, nu chiar. Se echilibrează mai degrabă. Asta dacă nu cumva îmi strică treburile pe acolo, spuse vizitatorul cu o umbră de îngrijorare pe faţă şi se îndepărtă.