Într-adevăr, titlul pare că atrage bărbaţii însă ironia face ca aşteptările să nu fie satisfăcute. Când am auzit titlul, am crezut că e destăinuirea unui amorez, a unui aventurier ce îşi contabilizează diferitele cuceriri prezentând unicitatea fiecărui "exponat". Ei, nu e vorba de un aventurier ci chiar de opusul lui, un bărbat cu puţine experienţe de acest gen, fapt ce-l face să confere o aură de magie, de vis fiecărei prezenţe feminine din viaţa lui sau, cel puţin, din paginile ce îi înregistrează confesiunile.
Cărtărescu e liric, foloseşte multe metafore, multe simboluri şi construcţii greu de pătruns. Din cauza asta, cred că mulţi dintre cei amăgiţi de titlu au suferit o deziluzie cruntă. În loc de dialoguri captivante, cuceriri uimitoare şi amoruri fierbinţi, au citit despre poveşti de dragoste platonică sau apariţii fantastice ce îi bântuie nopţile naratorului.
Sclipirea nu e la vedere deşi există, iar eforturile intelectuale de săpare după ea îi descurajează pe mulţi. Pe mine nu mă atrage lirismul excesiv în proză aşa că n-am găsit prea multe satisfacţii în cartea de faţă.
Întrebarea de început am pus-o pentru că vroiam să aflu sentimentele altor cititori cu alte sensibilităţi şi preferinţe.
PS: E o afirmaţie în răspunsul tău care m-a făcut curios. Spui: "femeile cerebrale, care, gândind ca nişte bărbaţi...". E semnul echivalenţei între "femeile cerebrale" şi trăsătura de a gândi "ca nişte bărbaţi"?
Nu am citit cartea, insa am auzit de aceasta.Cu acest titlu, primii cititori invitati nu pot fi decat barbati.Urmeaza femeile cerebrale, care, gandind ca niste barbati, la rece, vor sa se informeze din pura curiozitate...Femeile care se simt iubite pot sa nu piarda timpul cu cititul, pentru ca nu mai au ce sa afle...Pur si simplu stiu despre ce este vorba. Deci, de ce iubim femeile? Din motive de complementaritate!
După atâta timp de la iniţierea acestui topic vin cu propria definiţie. E una la care m-am gândit ceva vreme şi de care nu sunt în totalitate sigur. Urmează o dezvoltare a temei pentru care sper să-mi fac timp cât mai curând.
Aşadar, în viziunea mea, un lucru e frumos atunci când corespunde imaginii noastre ideale despre lume şi în acelaşi timp ne oferă şi o latură până atunci necunoscută nouă, o latură inedită ce ne surprinde.
O femeie frumoasă corespunde idealurilor noastre de frumuseţe însă ceva unic, suprinzător o face aparte; o scriere frumoasă reuşeşte să surprindă foarte bine o părticică din lume şi să ne-o ofere într-o viziune ce conţine originalitate. Cred că această a doua componentă îi conferă o intensitate superioară frumosului.
Cum spuneam, subiectul trebuie dezvoltat şi asta sper să se întâmple cât mai curând.
Cred că poţi descoperi noul şi "înapoi": paşii te poartă pe cărări umblate care pot să-ţi ofere ceva nou, o perspectivă nouă, o trăire nou, o armonie nouă. Trecutul poate fi o sursă de nou.
Aici am impresia că e un conflict între atracţia irezistibilă către adâncuri şi o dorinţă de întoarcere "înapoi", de scăpare, ce pare mai puţin puternică.
Poate ne spulberă incertitudinile autorul.
Cred că veronique vroia să spună că e de-ajuns câtă prostie şi rea-voinţă există în ţara asta şi că oamenii inteligenţi ar trebui să nu privească doar lucrurile negative, şi pe acelea cu un aer de fatalism, ci să le caute pe acelea pozitive şi să le multiplice.
Schimbă masca de sudor cu nişte ochelari în culori calde! :)
Postul cu "poporul..." vădeşte intenţia de a şoca şi stârnirea de reacţii. Rostul său este să atragă atenţia asupra celui"cu popa" şi al celui"cu romania"?
"Înapoi şi iar înapoi
Pe valuri caut cărări noi..." - în versul al doilea se profilează o dinamică a înaintării contrazisă flagrant de repetiţia din primul vers, căci înaintarea"înapoi şi iar înapoi" e un paradox! Regentul adverbului de loc"înapoi" este verbul"caut". Să cauţi oare cărările noi înapoi şi iar înapoi? Noul este armonic cu ceea ce este viitor, adică înainte...Aş mai evoca "adolescenţii pe mare" care înaintează stănescian pe valuri, în picioare("Această mare e acoperită de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri, în picioare")...Înaintarea este nu"înapoi şi iar înapoi", ci în contra mişcării regresive a valurilor. Tot astfel, nu poţi căuta"cărările noi"decât în contra mişcării regresive a valurilor, iar dacă mişcarea din primul vers ar fi"înainte şi iar înapoi",aceasta ar echivala cu înfrângerea unei rezistenţe, cu un exerciţiu de înaintare!
Uratul este atunci cand ne straduim sa fim rai, desi ar mai mai simplu sa fim buni. Urat este mai intai gandul, urat este mai apoi cuvantul si numai si numai urata fi-va materializarea lui.Fiti buni si veti starpi uratul din radacini!
Cred ca"romania"a fost ortografiata cu minuscula intentionat.M-am impiedicat de minuscula, am stat o clipa pe ganduri, si mi-am zis ca nu poti iubi o tara daca nu stii sa te iubesti pe tine insuti, si ca nu poti pretinde motivat ca iubesti daca nu esti critic fata de obiectul adoratiei tale.Cand critica devine virulenta la nivelul primului comentariu, iar comentariul este facut de cineva care vadeste un standard intelectual ridicat, ca in cazul de fata, nu pot decat sa decat sa lansez un SOS virtual:"Atentie, suntem in Pericol!Langa noi pandesc Prostia si Reaua Credinta!Nu va lasati prada lor!".Cu multi ani in urma ma intrebam unde incepe una si unde se sfarseste cealalta?Si care din aceste boli este mai grea?Cineva, fie-i tarana usoara, imi spunea ca nu se stie.Mi s-a parut un raspuns simplist.Acum, cand scriu aceste randuri, ii dau dreptatea aceea de pe urma, si va invit sa va feriti de prostie, caci ea va face rai, si, sa nu fiti rai, pentru ca astfel deveniti prosti!Si aceasta, pentru ca iubesc Romania!
Cred ca oamenii cu bun simt sunt mai putin vizibili, mai putin stridenti, si, de aceea,ne trezim uneori ca definim generalul prin exceptii nefericite.In alta ordine de idei,"romanul s-a nascut poet"! Sa pornim de aici!Sigur, exista si o estetica a uratului, insa este de preferat sa ajungem la frumos fara a evidentia hiperbolizat contrastul cu uratul...
"Traiesc, respir, vorbesc, un curcubeu
Si voi ma ajutati mereu."
Curcubeul strica tot intelesul poeziei , draga mea . Si antiteza dintre noroi si curcubeu ar trebui sa-mi inspire ce ?
Ce fel de rima folosesti in poezie ? Daca esti adepta poeziei moderne , nu ar trebui sa mai folosesti rime imbratisate , incrucisate .
"Insiruiri fara sens si pacatul mare
Privirea cerului asupra-mi inainte de culcare
Tot voi zburati prin mintea mea, desarte,
Impinse de evantaiul vechi al unei doamne moarte."
Care e pacatul ? si "voi zburati prin mintea mea , desarte "etc . te referi tot la insiruirile alea ?
Rescrie-o , slefuieste-o inainte sa postezi .
Într-adevăr, titlul pare că atrage bărbaţii însă ironia face ca aşteptările să nu fie satisfăcute. Când am auzit titlul, am crezut că e destăinuirea unui amorez, a unui aventurier ce îşi contabilizează diferitele cuceriri prezentând unicitatea fiecărui "exponat". Ei, nu e vorba de un aventurier ci chiar de opusul lui, un bărbat cu puţine experienţe de acest gen, fapt ce-l face să confere o aură de magie, de vis fiecărei prezenţe feminine din viaţa lui sau, cel puţin, din paginile ce îi înregistrează confesiunile.
Cărtărescu e liric, foloseşte multe metafore, multe simboluri şi construcţii greu de pătruns. Din cauza asta, cred că mulţi dintre cei amăgiţi de titlu au suferit o deziluzie cruntă. În loc de dialoguri captivante, cuceriri uimitoare şi amoruri fierbinţi, au citit despre poveşti de dragoste platonică sau apariţii fantastice ce îi bântuie nopţile naratorului.
Sclipirea nu e la vedere deşi există, iar eforturile intelectuale de săpare după ea îi descurajează pe mulţi. Pe mine nu mă atrage lirismul excesiv în proză aşa că n-am găsit prea multe satisfacţii în cartea de faţă.
Întrebarea de început am pus-o pentru că vroiam să aflu sentimentele altor cititori cu alte sensibilităţi şi preferinţe.
PS: E o afirmaţie în răspunsul tău care m-a făcut curios. Spui: "femeile cerebrale, care, gândind ca nişte bărbaţi...". E semnul echivalenţei între "femeile cerebrale" şi trăsătura de a gândi "ca nişte bărbaţi"?
Nu am citit cartea, insa am auzit de aceasta.Cu acest titlu, primii cititori invitati nu pot fi decat barbati.Urmeaza femeile cerebrale, care, gandind ca niste barbati, la rece, vor sa se informeze din pura curiozitate...Femeile care se simt iubite pot sa nu piarda timpul cu cititul, pentru ca nu mai au ce sa afle...Pur si simplu stiu despre ce este vorba. Deci, de ce iubim femeile? Din motive de complementaritate!
De ce"angelhunter69"?
- "Veronica"!Stiati ca si veronica este o floare?
"When I need you"in interpretarea lui julio iglesias!
După atâta timp de la iniţierea acestui topic vin cu propria definiţie. E una la care m-am gândit ceva vreme şi de care nu sunt în totalitate sigur. Urmează o dezvoltare a temei pentru care sper să-mi fac timp cât mai curând.
Aşadar, în viziunea mea, un lucru e frumos atunci când corespunde imaginii noastre ideale despre lume şi în acelaşi timp ne oferă şi o latură până atunci necunoscută nouă, o latură inedită ce ne surprinde.
O femeie frumoasă corespunde idealurilor noastre de frumuseţe însă ceva unic, suprinzător o face aparte; o scriere frumoasă reuşeşte să surprindă foarte bine o părticică din lume şi să ne-o ofere într-o viziune ce conţine originalitate. Cred că această a doua componentă îi conferă o intensitate superioară frumosului.
Cum spuneam, subiectul trebuie dezvoltat şi asta sper să se întâmple cât mai curând.
Cred că poţi descoperi noul şi "înapoi": paşii te poartă pe cărări umblate care pot să-ţi ofere ceva nou, o perspectivă nouă, o trăire nou, o armonie nouă. Trecutul poate fi o sursă de nou.
Aici am impresia că e un conflict între atracţia irezistibilă către adâncuri şi o dorinţă de întoarcere "înapoi", de scăpare, ce pare mai puţin puternică.
Poate ne spulberă incertitudinile autorul.
Mulţumiri, Phenom!Împărtăşesc"Părerea..."şi mă bucur chiar de-ai fi singurul cu care am rezonat!Tuturor, Soare şi"toate florile din lume"!
Cred că veronique vroia să spună că e de-ajuns câtă prostie şi rea-voinţă există în ţara asta şi că oamenii inteligenţi ar trebui să nu privească doar lucrurile negative, şi pe acelea cu un aer de fatalism, ci să le caute pe acelea pozitive şi să le multiplice.
Schimbă masca de sudor cu nişte ochelari în culori calde! :)
Cine se simte confortabil să posteze după ultimul post?
Postul cu "poporul..." vădeşte intenţia de a şoca şi stârnirea de reacţii. Rostul său este să atragă atenţia asupra celui"cu popa" şi al celui"cu romania"?
Este o replică la"Mai iubim romania ?".
"Înapoi şi iar înapoi
Pe valuri caut cărări noi..." - în versul al doilea se profilează o dinamică a înaintării contrazisă flagrant de repetiţia din primul vers, căci înaintarea"înapoi şi iar înapoi" e un paradox! Regentul adverbului de loc"înapoi" este verbul"caut". Să cauţi oare cărările noi înapoi şi iar înapoi? Noul este armonic cu ceea ce este viitor, adică înainte...Aş mai evoca "adolescenţii pe mare" care înaintează stănescian pe valuri, în picioare("Această mare e acoperită de adolescenţi care învaţă mersul pe valuri, în picioare")...Înaintarea este nu"înapoi şi iar înapoi", ci în contra mişcării regresive a valurilor. Tot astfel, nu poţi căuta"cărările noi"decât în contra mişcării regresive a valurilor, iar dacă mişcarea din primul vers ar fi"înainte şi iar înapoi",aceasta ar echivala cu înfrângerea unei rezistenţe, cu un exerciţiu de înaintare!
sincer am citit de 3 ori postul tau si nu inteleg ce vrei sa spui
de fapt la versul acela nu e inainte, era doar inapoi, o repetitie.
Mulţumim, veronique! Asemenea.
In fapt de toamna, cum suntem in anotimpul culesului, va urez recolta bogata in sclipiri de inspiratie!
Uratul este atunci cand ne straduim sa fim rai, desi ar mai mai simplu sa fim buni. Urat este mai intai gandul, urat este mai apoi cuvantul si numai si numai urata fi-va materializarea lui.Fiti buni si veti starpi uratul din radacini!
Cred ca"romania"a fost ortografiata cu minuscula intentionat.M-am impiedicat de minuscula, am stat o clipa pe ganduri, si mi-am zis ca nu poti iubi o tara daca nu stii sa te iubesti pe tine insuti, si ca nu poti pretinde motivat ca iubesti daca nu esti critic fata de obiectul adoratiei tale.Cand critica devine virulenta la nivelul primului comentariu, iar comentariul este facut de cineva care vadeste un standard intelectual ridicat, ca in cazul de fata, nu pot decat sa decat sa lansez un SOS virtual:"Atentie, suntem in Pericol!Langa noi pandesc Prostia si Reaua Credinta!Nu va lasati prada lor!".Cu multi ani in urma ma intrebam unde incepe una si unde se sfarseste cealalta?Si care din aceste boli este mai grea?Cineva, fie-i tarana usoara, imi spunea ca nu se stie.Mi s-a parut un raspuns simplist.Acum, cand scriu aceste randuri, ii dau dreptatea aceea de pe urma, si va invit sa va feriti de prostie, caci ea va face rai, si, sa nu fiti rai, pentru ca astfel deveniti prosti!Si aceasta, pentru ca iubesc Romania!
Cred ca oamenii cu bun simt sunt mai putin vizibili, mai putin stridenti, si, de aceea,ne trezim uneori ca definim generalul prin exceptii nefericite.In alta ordine de idei,"romanul s-a nascut poet"! Sa pornim de aici!Sigur, exista si o estetica a uratului, insa este de preferat sa ajungem la frumos fara a evidentia hiperbolizat contrastul cu uratul...
"Traiesc, respir, vorbesc, un curcubeu
Si voi ma ajutati mereu."
Curcubeul strica tot intelesul poeziei , draga mea . Si antiteza dintre noroi si curcubeu ar trebui sa-mi inspire ce ?
Ce fel de rima folosesti in poezie ? Daca esti adepta poeziei moderne , nu ar trebui sa mai folosesti rime imbratisate , incrucisate .
"Insiruiri fara sens si pacatul mare
Privirea cerului asupra-mi inainte de culcare
Tot voi zburati prin mintea mea, desarte,
Impinse de evantaiul vechi al unei doamne moarte."
Care e pacatul ? si "voi zburati prin mintea mea , desarte "etc . te referi tot la insiruirile alea ?
Rescrie-o , slefuieste-o inainte sa postezi .
Cu drag , un zeu
Cred că ar trebui să defineşti termenii "curvă" şi "labagiu" pentru că s-ar putea să înţelegem lucruri diferite.
Trebuie să încetăm să ne învârtim în jurul cozii şi să clarificăm noţiunile astea.
adevarat..insa se gandesc destul de des la asta...exceptia confirma regula insa..
Ce spui tu e adevărat dar e o doar o latură destul de prezentă. Din fericire, nu e singura şi avem şi noi necurvele şi nelabagii noştri.